duminică, 25 aprilie 2010

O mie de motive pentru a-ţi lua un animal de casă

1.Ai un prieten de nădejde
Ai garantat un prieten de încredere care nu te va trăda. Legătura dintre om şi animal, după cum s-a dovedit în atîtea rînduri, poate fi foarte strînsă şi poate dăiuni perioade lungi de timp.

2.Ai o familie mai unită
Animalul de companie va deveni un adevărat membru al familiei. Şi nu doar atît. Va strînge legăturile dintre membrii familiei, întrucît toţi îl vor îndrăgi.

3.Înveţi să fii responsabil
Dacă uiţi să-l hrăneşti, va muri. Recomandat, în special, copiilor. Vor aprecia altfel eforturile părinţilor şi, totodată, vor înţelege că aşa cum îşi pierd într-o zi animalul preferat, într-o zi cumplită, vor pierde şi persoanele dragi…

4.Înveţi să fii altruist
Obijnuindu-te să-ţi împarţi pacheţelu' cu animalul de companie, descoperi că egoismul şi egocentrismul nu duc la nimic bun. Foarte util pentru cei singuri la părinţi, care riscă să crească crezînd că totul li se cuvine.

5.Micşorezi sau elimini complet stresul
Drăgălăşenia acestuia, similară unui bebeluş, îţi va aduce un zîmbet pe buze în fiecare zi. Viaţa ta capătă culoare. Cum mai poţi fi supărat?

6.Nu ai timp să te plictiseşti
Te poţi juca oricînd cu animăluţu' tău, nu mai ai de ce să te uiţi pe pereţi. Chiar cînd tu nu ai chef de el, are el de tine, iar pofta vine mîncînd.

7.Eşti mai aproape de Natură
Omul este parte integrantă a Naturii. Depărtarea de floră, faună, traiul printre betoane, nu fac decît să transforme omul, să îi vicieze adevărata natură.

8.Devii mai îngăduitor, înţelegător, tolerant
La fel cum animalul greşeşte, la fel şi oamenii. Trecînd cu vederea micile pozne ale animalului îndrăgit, îţi va fi mai uşor să accepţi că şi omul este supus greşelii.

9.Treci mai uşor peste eşecuri şi deziluzii
Nu ai obţinut slujba dorită? Prietenii te-au uitat, cu părinţii nu te înţelegi?! Oh, well, tovarăşul necuvîntător e tot lîngă tine.

10.Face bine la sănătate
Fapt dovedit ştiinţific, torsul pisicilor ajută inima. Cînd ai o fiinţă fericită lîngă tine, sigur că acel sentiment ţi se transmite, se transmite celor din jur.

Restu', pînă la 1000, vă las pe voi să completaţi.

Oamenii buni, oamenii sufletişti iubesc animalele. Cei care se plîng că, vai, mai sparg prin casă sau mai fac mizerie, sunt nişte cretini. La fel şi copiii, dar ce să le faci, să-i arunci de la fereastră? Cu animalele te "antrenezi" şi pentru a fi părinte, de ce nu?!
Sigur că poţi avea un animal de companie inclusiv la bloc. Cine crede altceva, e un tîmpit.

Ame, sper să nu te superi c-am pus poză cu tine, da' mi s-a părut sugestivă.

6 comentarii:

  1. Ai perfecta dreptate, e cel mai bun prieten si te intelege mereu....

    RăspundețiȘtergere
  2. a cui e scumpetea cu 4 picioruse din poza? A...ta?

    sau e doar o poza, aleasa aleator?

    cat despre subiectul articolului, e perfect adevarat.

    RăspundețiȘtergere
  3. @Paty: Nu e o poză la întîmplare... Ame este o amică de-a mea. :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, am inteles, de atunci...recitind ce ai sris. Dar eu postasem intrebarea deja.

    Sa ai o zi frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  5. Salut ,

    Am ajuns pe site-ul tau cautand franceza pe google si m-am gandit sa-ti scriu sa te rog ceva daca este posibil.
    Sunt la inceput cu un site http://www.francez.ro . Am incercat sa fac un site util pentru toata lumea , unde se poate
    traduce gratuit orice cuvant sau text in orice limba.
    Sunt la inceput de drum iar intrebarea mea este daca ma poti ajuta ,adaugandu-mi site-ul la blogroll sau oriunde pe site-ul tau .
    Bineinteles te voi adauga si eu la randul meu pe blogul la care scriu www.clujromania.ro
    Acesta este codul pe care trebuie sa-l inserezi daca esti de acord : Dictionar Francez Roman
    sau poti adauga direct site www.francez.ro cu titlul Dictionar Francez Roman

    Te rog anunta-ma daca adaugi si trimite-mi linkul cu blogul tau sa te adaug pe clujromania.ro Merci



    Adrian,
    francezro@gmail.com
    www.francez.ro

    RăspundețiȘtergere
  6. Buna Ziua!
    Eu sunt Vlad, unul dintre membrii Radio Whisper, un radio anti-manele dedicat bloggerilor si nu numai.
    Am vizionat cu atentie blogul tau si vreau sa spun ca am fost foarte fascinat de ceea ce am gasit. Am fost atras de subiectele interesante si de originalitatea articolelor. Felicitari ! Încep sa îl citesc cu drag.
    Noi promovam la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tau ; am specificat sursa articolului si am deschis si un subiect pe baza acestuia. Daca doresti, poti sa ne recomanzi orice articol si noi îl vom promova.
    Cu scuzele de rigoare pentru acest mesaj de tip spam,acest mesaj este dedicat tie si la cei care merita care ii citim aproape zi de zi.
    Ne-ar face placere, de asemenea, sa stim ca ai dori sa ne sustii în acest proiect de radio si sa accepti o eventuala colaborare.
    Pe Radio Whisper se difuzeaza toate genurile de muzica, exceptând manele si piesele necenzurate, avem si câteva emisiuni, stiri etc. Ne-am propus sa realizam un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de sustinerea si ajutorul tau si al celorlalti colegi bloggeri. Dorim sa cream o echipa numeroasa, de oameni cu un talent aparte si m-am gândit ca, poate, ai vrea sa ni te alaturi si sa colaboram, binenteles, pe unul dintre domeniile care îti place. Dorim, de asemenea,sa iti acordam un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile si modul de a gândi al bloggerilor si al ascultatorilor nostri.
    Îti multumesc pentru timpul acordat, iar acum îti propun sa adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tau si sa ne dai add la id-ul asculta.whisper sau un email asculta.whisper@yahoo.com pentru a discuta mai multe.www.radiowhisper.com
    Multumesc,Cu stima Vlad!

    RăspundețiȘtergere

S-ar putea să-ţi placă şi: