vineri, 7 ianuarie 2011

Plus infinit

Motto: Noi nu trăim niciodată, ci aşteptăm să trăim (Voltaire)

Banii
Trebuie să cunoaştem "valoarea" banului, spun mulţi dintre părinţii noştri (sau alte persoane trecute de prima tinereţe).
Cu banii poţi cumpăra case, maşini, haine. Chiar şi "oameni", uneori. De multe ori, cei care au s-au simţit frustraţi de lipsa banilor, se străduiesc să ofere urmaşilor asta. Dar de ce, oare, de atîtea ori, odraslele lor ajung dependente de droguri, alcool ş.a.m.d.? În concentrarea lor pe cîştigarea cît mai multor bani, renunţă la timpul dedicat familiei. Afecţiunea, înţelegerea, educaţia... cad pe planuri secudnare, dacă nu chiar dispar complet.
Care e, de fapt şi de drept, valoarea banului? Fix cea pe care i-o dăm noi. Nici aerul din plămîni, nici stelele de pe cer nu costă bani. Însă da, trebuie recunoscut, în societatea modernă e cam greu fără bani. Poate doar pe la ţară, unde oamenii trăiesc mai mult din ce cultivă, merge mai fără bani. Însă banul rămîne o unealtă. La fel ca o sapă. Da, e necesară pentru a planta legume, dar leguma aia are nevoie şi de apă şi de fotosinteză. Şi de atenţia grădinarului, care trebuie să o mai pigulească periodic. La fel şi omul.

Cariera
Tot părinţii sunt primii care ne spun că pentru a ajunge "cineva" în viaţă, e necesar să avem nişte slujbe care dau bine. Iar aici e o problemă. Ce "dă bine" acum, ar putea părea penibil în 5-10 ani? Numai să ne gîndim care erau cele mai respectate job-uri pe vremea Împuşcatului. În agricultură, în uzine, în cercetare. Profesorii erau foarte respectaţii. Nu doar elevii ci şi părinţii acestora stăteau drepţi la şedinţele cu părinţii. Iar acum... Mai are rost să zic?!
Concentrarea pe carieră vine tot din anumite frustrări. Din a dovedi altora că eşti "cineva". Iar cînd te strădui prea mult să demonstrezi una şi alta celor din jur, rişti să trăieşti pentru ei, dar să nu mai exişti pentru tine.
A îmbina utilul cu plăcutul e ceva mai rar, în zilele noastre. Avem oameni blazaţi în slujbele lor, plictisiţi de viaţă, dar care nu se sfiesc să afişeze un zîmbet fals în faţa altora, dintr-o mîndrie soră cu demenţa. Este "fericirea" de a părea fericit. Chiar dacă în interior te prăbuşeşti...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

S-ar putea să-ţi placă şi: