miercuri, 31 octombrie 2007

Yahoo Messenger 9

A apărut versiunea 9 (deocamdată BETA) a celebrului program Yahoo Messenger. Celebru în România, că în SUA pe primul loc e AOL, iar în lume, Windows LIVE Messenger (fostul MSN). Oricum, e în creştere şi Y!M.

Dincolo de schimbările mărunte, remarcate doar de fani, ies în evidenţă noile zîmbete:
Sunt şi versiuni în miniatură ale celor mai utilizate zîmbete special pentru status:
Partea negativă e că avatarele apar în dreapta.

Poate cea mai mare lovitură dată de noul Y!M este integrarea obiectelor flash tip YouTube şi a pozelor. Astfel, atunci cînd este inserat link-ul unui flash ori al unei poze, acestea vor apărea direct în fereastră, fără a mai fi necesară deschiderea browserului. Ceva fff util, după părerea mea.

Una peste alta, noul Y!M arată bine, e un pas înainte şi chiar dacă vor fi şi voci critice (ca de obicei), pînă la urmă cam toţi vor trece la noua versiune, pentru că nimeni nu se poate opune evoluţiei. Fiind o versiune BETA, e de aşteptat să se mai producă ceva modificări pînă la lansarea versiunii finale.

Era bine dacă se făcea ceva în privinţa arhivei. Să se poată căuta după cuvinte cheie, ca într-un document, sau cum se întîmplă cu programul Gaim.

Nu găsesc Games. Oare nu se mai pot juca jocuri în Y!M? Sper că nu. Poate trebuie să aibă ambii jucători ultima versiune, sau ceva de genu'.

Yahoo Messenger 9.0.0.797 BETA DOWNLOAD

miercuri, 17 octombrie 2007

Animale sau oameni?

De multe ori aud fraza Suntem animale, nu oameni! Ca şi cum ar fi vreo laudă.
Pînă la urmă ce ne diferenţiază de animale? Cu ce suntem mai presus? Cică prin raţiune, dom'le. Ne dă raţiunea p'afară.

Omul se consideră stăpînul absolut al Planetei Albastre. Ce mai contează că n-a fost primul aici. Dacă vrea, poate să ude şi canapeaua.
E adevărat că n-am văzut prea multe animale pictînd sau scriind poezii, dar nici schingiuind sau ucigînd din plăcere.

Am văzut pe la ştiri copii "inteligenţi" care chinuiau pisici. Ce naiba să ai cu un animăluţ atît de inofensiv? Bestii ordinare. Erau şi două fete retardate care au forţat o pisicuţă să sară de la balcon, apoi amuzîndu-se copios că şi-a rupt o lăbuţă. Aş fi curios cum ar fi să forţeze două lupoaice un om să se arunce de la înălţime, iar apoi să rîdă de el că a rămas şchiop. Cîtă cruzime. Animalele atacă atunci cînd sunt atacate sau eventual cînd sunt flămînde. Dar o fac pentru supravieţuire, nicidecum de plăcere.

Planeta noastră scumpă are de suferit enorm din cauza oamenilor. Şi nu m-ar mira să ajungem să ne auto-distrugem.
Oamenii sunt invidioşi, ofticoşi, răutăcioşi, egoişti. Este în genele lor. Nu există om care să nu aibă şi ceva rău în el! Dacă sunt oameni care poate nu au făcut niciun rău în viaţa lor este pentru că au avut o voinţă incredibilă de a-şi reprima pornirile umane.

Cine a făcut mai multe rele?
El: sau El: ?

Cine e mai crud?
El:
sau El: ?

Cine e mai periculos?
El: sau El: ?

Cine sunt mai răi?
Animalele

Sau oamenii ?
S-ar putea să-ţi placă şi: