joi, 21 februarie 2008

1 an de cînd a murit Dumnezeu

1 an de cînd nu mai eşti...
1 an de cînd nu te mai pot auzi...
1 an de cînd nu-ţi mai pot vorbi...
1 an de cînd nu te mai pot îmbrăţişa...
1 an de cînd lumea mea s-a schimbat şi nu va mai putea fi niciodată la fel.

Aşa o porcărie mi se pare moartea... Suntem organisme vii, iar moartea e sfîrşitul vieţii organice. Nu m-ar deranja în schimb, să devenim naibii un soi de cyborgi, jumătate ţesut viu, jumătate robot. Numa' să nu mai văd mizeria asta de moarte, că o urăsc!

Mi se părea ceva imposibil... Tu vorbeai despre cum va fi, atunci cînd nu vei mai fi... Dar pentru mine era un non-sens. Nu-mi puteam imagina viaţa fără tine... Şi nici acum nu pot. Încă nu mi se pare real. Aştept să mă trezesc dracu' din coşmaru' ăsta.
Îţi spuneam că vreau să murim amîndoi deodată fiindcă nu suportam ideea de a fi separaţi... Şi ce separare mai mare decît asta?

Ce m-ai învăţat, o să ţin minte... Cum ziceai tu că o să spun săraca mamaia, avea dreptate... Şi aveai dreptate cînd spuneai că trebuie să fiu şi eu puţin mai nesimţit că prea încerc să fiu om cu toţi şi prea puţini merită... E lumea plină de scîrbe şi uite că ăia nu mai mor.

Sper într-o zi să fiu un părinte cum ai fost tu... pt. că mi-ai fost mai mult mamă decît bunică... Deşi sincer, nu cred să pot avea atîta răbdare... Şi puţin răcit dacă eram, nu mai puteai nici să dormi noaptea. Şi alte javre de părinţi nu dau doi lei... Şi mai zic unii proşti că orice părinte îşi iubeşte odrasla... Yeah, right. Poţi să fii bunic şi să îl iubeşti mai mult decît cei care l-au adus pe lume.
M-ai iubit mai mult decît ţi-ai iubit copiii, iar eu te-am iubit mai mult decît mi-am iubit părinţii.

Visam că mori şi mă trezeam super speriat... Dar mă linişteam imediat, văzînd că a fost doar un coşmar. Şi uite că acum visez că a fost o greşeală şi trăieşti şi cînd mă trezesc realizez că n-a fost nicio greşeală.
Nici nu ştiu dacă puteam să impiedic cumva... Nu ştiu în ce măsură se putea descoperi din timp. Visam să mă fac cardiolog pt. a te putea îngriji, şi uite că nu inima te-a răpus...
Pînă la tine, nu pierdusem pe nimeni drag, moartea era ceva ce se întîmplă numai altora. Preferam să se ducă oricine în afară de tine... Oricine.

Te oferisei să îmi creşti copiii dar ei nici măcar nu te vor cunoaşte. Vor şti doar de la mine despre tine.


Parca te văd cum vegheai tot mereu,
Să alungi răul din drumul meu
Azi înţeleg, azi înţeleg tot ce nu înţelegeam altădată,
Cînd te necăjeam...

Să ştii, măicuţa mea
Că port icoana ta,
În fiecare gînd,
Oriunde şi oricînd
Te-aud cum imi cîntai,
Te văd cum îmi zîmbeai,
Şi-ţi văd şi lacrima din ochi
Cînd uneori mă dojeneai.

Aş vrea să mă mai cerţi,
Aş vrea să mă mai ierţi,
Şi-n mîngîierea ta
Să-ţi simt iar dragostea;
Să-mi pară că îmi eşti
Şi azi alăturea,
Şi să m-auzi ca-ţi mulţumesc, măicuţa mea.

("Măicuţă, îţi mulţumesc" - Dan Spătaru)



Nu te voi uita. Pentru mine tu erai Dumnezeu...

~Rest in Peace!~

10 comentarii:

  1. Stii care e primul lucru pe care-l facem cand ne nastem iar? Plangem, plangem cat ne tin puterile. Cu siguranta, trebuie sa fi fost mult mai frumos dincolo, de regretam revenirea aici, inca din prima clipa de viata retraita. Obisnuindu-ne intr-un fel cu asta, invatam a plange tot mai des. Chiar si maine vom cauta sa plangem si poate fara nici un motiv. Dar vreau sa cred ca lacrimile nu trebuie sa ne scrie viitorul, chiar daca unii ar sti de la inceput ce ar putea sa urmeze. Ziua de maine nu trebuie sa fie generozitatea lacrimilor si nici toate lacrimile neplanse, chiar daca am reinventa o consolare prin obisnuinta de a plange si am redescoperi chiar ca ne putem purifica prin asta.
    Vreau sa cred ca nu ne-am nascut pentru a suferi, insa adesea, dulceata lacrimilor ne orbeste si am ramane asa o viata intreaga, sarutandu-ne propriile lacrimi.
    Cand plang, totul mi se pare mai aproape de cer... Plang adresea pentru ca nu pot zbura fara a ma intoarce iar aici, printre umbre de lumina si oameni fara vise. Insa nu pot trai mult aici si ma intorc printre ingeri. Dar nici acolo nu pot sta mult. Imi amintesc ca sunt atatea lucruri pe care nu le-am facut pe pamant, ma impiedic si cad... Raman iar cu o singura aripa si nu primesc in schimb decat un dor de a cauta ceea ce lipseste din experienta mea de viata dupa viata. Trebuie sa fi trait si alte vieti. De unde altfel atatea intrebari?
    Nu pot sa uit prezenta eterna a cantecului de nou inceput, care imi revine in clipa nasterii.

    RăspundețiȘtergere
  2. da... nici nu mai pot sa scriu ...mi-au dat lacrimile :((

    RăspundețiȘtergere
  3. N-am mai plans de mult timp.. dar postul asta al tau m-a facut sa plang. Meriti tot ce e mai bun pe lumea asta !! Esti un inger :*

    RăspundețiȘtergere
  4. Şi tu eşti o fată extraordinară, merci mult! :* :* :*

    RăspundețiȘtergere
  5. Răspunsuri
    1. Decizi cînd se deschide anusul tău precum o floare de lotus.

      Ștergere
  6. Uau, sa vorbesti despre anus pe pagina mamaicii care e singura fiinta care te-a iubit :(

    RăspundețiȘtergere

S-ar putea să-ţi placă şi: