vineri, 2 septembrie 2011

Scumpă Cris

Eşti ca o zînă din poveşti
Cristina Bob te numeşti
Te iubesc mult de tot
Şi-asta n-are antidot.

Zici că nu mă mai ştii
Tot mereu te-aştept să vii
Preafrumoasă domnişoară
Să mă ierţi, bunăoară.

Eşti ca un înger minunat
După tine am tot oftat
Ţin la tine tare, tare
Zeiţa cea mai mare.

Dragostea mea e ca un ocean
Eşti dulce ca un pandişpan
Nu te mai tot da tu rotundă
Te ador de mii de ori pe secundă.

Greşind, te înalţi - de Cristina Bob

Azi ar fi fost ziua lui mami... Azi a murit un vis frumos... Acela al unei prietenii pe care am apreciat-o tot timpul... şi de care m-am legat. Ca şi natura, sufletul are o taină de aspre suferinţe pentru a putea aduce o nouă primăvară... Cînd viaţa nu ţi se împotriveşte deloc, sufletul nu are posibilitatea să se înaripeze. Poate că... greşind, te înalţi... greşind, cîştigi... greşind, înveţi... să ierţi şi să te ierţi pe tine însuţi. Aş vrea să ştiu să vorbesc astfel încît să mă fac înţeleasă. Aş vrea ca o singură persoană să ştie că ţin 100% din cît ţine la mine... Şi cum se zice... că e nevoie de fapte, nu de vorbă... asta am şi de gînd să fac. Mă bucur doar că mi-am deschis ochii... Am văzut apusul... şi acum pot să văd răsăritul... alături de persoanele de care am început. Alături de cei cu care am rîs... cu care am plîns... Altfel, nu vreau. Unii sunt fericiţi fiindcă nu cred în rău... alţii pentru că nu au crezut niciodată în fericire... Şi cu toate acestea, nici unii, nici alţii... n-au pierdut mai mult decît aceia care au cîntărit toate relele... Şi au numărat zilele de nefericire. Dacă noi am înţelege cît de puţin ne trebuie ca să fim fericiţi, am evita cele mai amare zile din viaţă. Nefericirea stă în faptul că nimeni nu măsoară fericirea pornind de la sine... De la nevoile sale... de la prietenii săi... ci de la altul. Şi încă de la cel socotit cel mai fericit. Fericită nu sînt... pentru că nu mai am alături de mine o persoană care a însemnat mult pentru mine... Şi care, probabil, nu o ştie... Şi mai ştiu că, uneori, va trebui să zbor deasupra clădirii pentru a-mi recăpăta veselia... Dar mai ştiu că acea Kris nu va mai exista ever... Şi e mult mai bine... cu această Kris... mai cu "picioarele pe pămînt". Ce voiam să evidenţiez e faptul că fiecare din noi putem fi prieteni. Trebuie spusă doar o vorbă bună la momentul potrivit. (pe care eu, însă, l-am ratat ) O mînă întinsă... şi o ciocolată caldă... Sau pur şi simplu... un gînd curat şi spus cu sinceritate.

Vă pup şi aveţi grijă de voi...

Forever Kris...

Ultimul meu post e dedicat unei persoane pe care o iubi mult, mult de tot... Şi care sper să mă ierte.
S-ar putea să-ţi placă şi: