sâmbătă, 21 septembrie 2013

Cum am devenit ateu

Motto: Religia - o frază de dînşii inventată, ca cu a ei putere să vă aplece-n jug (Mihai Eminescu)

Se întîmpla pe la vîrsta de 12 ani... Eram un credincios convins. Îmi amintesc cînd taică-meu mi-a spus că nimeni nu ştie cine au fost primii oameni la care eu am replicat că au fost Adam şi Eva, după cum scrie în biblie. El a spus că biblia este o carte care nu trebuie interpretată ad literam. Am fost surprins de reticenţa lui şi m-am pus pe citit biblia. Parcă pentru a-i dovedi că dreptatea e de partea mea. Am început cu biblia pentru copii. Ăsta a fost un factor. Taică-meu. Un credincios care nu este şi nu era habotnic. Al doilea element pot spune că a fost postu' Discovery. Cred că 90% dintre oamenii de ştinţă sunt atei. Şi aşa e normal.

Acum nu-mi mai e ruşine să o spun, dar, la fel ca Eminescu, am fost corigent în clasa a cincea la limba română. Vă vine să credeţi? Tocmai eu? Corigent la română??? Asta graţie doamnei profesoare Cîmpeanu Victoria de la Şcoala Generală Nr. 39 Constanţa. Am fost foarte surprins că dumnezeu (pentru mine, cu literă mică!) nu m-a salvat. Spuneam rugăciuni inclusiv înainte şi după masă. Eram disperat după dumnezeu. Şi el... L-a durut în fund de mine. Asta a fost prima oară cînd m-am gîndit să mă sinucid. Cînd am venit acasă, după ultima oră de română din acel an, toţi ai mei plîngeau. FUTU-ŢI MORŢII MĂ-TII CÎMPEANU VICTORIA!

Dat fiind faptu' că am fost credincios, sînt în măsură să fac comparaţie. Şi concluzia e una simplă: eram patetic! Aşteptam totu' din cer. Creştinilor (şi cei de alte religii, ori care ar fi ele), sunteţi jalnici! Nu meritaţi să trăiţi!

3 comentarii:

S-ar putea să-ţi placă şi: